Fara introduceri inutile.....


Totul a inceput intr-o seara.Eram foarte deprimata si asteptam ca limita fragila a existentei mele sustinuta probabil de un firicel de intelegere sa nu cedeze.Ajunsesem la limita rabdarii

Eram atat de agitata, ma simteam atat de ciudat in propriul meu corp, eram deznadajduita efectiv. Limita bipolaritati mele atarna efectiv mai greu decat luciditatea
Iti imaginezi a doua zi era Duminica VROIAM SA MA DUC LA BISERICA SA MA ROG!!!


Apoi cateva zile dupa am descoperit cel mai important lucru credinta.Stiu ca multi o sa radeti.Nu ma refer la credinta cu care sunteti voi obisnuiti.Nu ma duc la biserica pentru ca cei care slujesc acolo sunt departe de ce cauta un credincios.Lumina bisericii a apus, dar eu il caut pe El in mine.El e peste tot, El e natura si aerul si e in mine.
Am inteles termenul conceptual de Dumnezeu, el e o idee.Dar credinta se refera la noi la fiecare.Si acum cand ma gandesc la acest lucru imi vine sa plang, dar plang de fericire.Plang pentru ca e sublim, e lucrul cel mai frumos sa iubesti.Sa iti iubesti aproapele, oamenii din jurul tau si totusi sa sti ca nu esti singur.

De cate ori am iesit in natura si am stat intinsa pe iarba am ascultat glasul pamantului, el plangea.El plange pentru noi, e trist.Aceasta entitate numita pamant inca ne iubeste

Am luat un copac in brate, era ca si cum si tu faci parte din el si vezi ce a vazut si el timp de multi ani.Imi vedeam stramosii cum alergau, plangeau sau se bucurau.Vedeam tot datorita Lui.

Acum sunt mai calma si mai buna tot datorita lui

De fapt sunt asa cum trebuia sa fiu de la inceput :

Imi descriu existenta ca pe una nenormala.Eram uracioasa si rea, vedeam totul urat, nu pentru ca era ceva care m-ar fi facut sa vad lucrurile asa, ci pentru ca gandurile mele erau pline de mizantropie.
Oamenii mi-se pareau rai si egoisti, ma enerva totul, cei din jurul meu ma scoteau din minti.Priveam lumea ca pe o gloata imensa care nu face altceva decat sa copieze si sa faca absolut orice este urat si nefiresc.Ei incalcau spatiul altora,le placea tot ce insemna inversul normalului.
Ei sunt cei care ne-au calcat demnitatea si sunt si cei care nu ne lasa sa facem ce vrem.
Din cauza unui singur om, acum cei din jurul meu s-au schimbat.

" Invata de la cei mai buni sau nu invata deloc"

Insolem Laetitiae

Se poate spune ca traiesc ca o persoana fericita, caci acest insolemn laetitiae e lucrul pe care noi oamenii il facem pentru noi.
De fapt nu facem nimic.Ce numim noi mici fericiri sunt chiar mai mici decat ne imaginam, nu putem descoperi bucuria cea mai mare care se numeste credinta.

"Nimic nu e mai ireconciliabil si mai crud decat invidia, si totusi suntem preocupati in primul rand si in mod constant sa starnim invidia" (Seneca-scrisori catre Lucilius )


Se prea poate sa nu fie cum credem noi.Am negat mai mult timp nu doar existenta unei religii dar si atribuirea ei mie ca individ.Exista asadar o religie,ea se numeste crestinism si in spatele ei se ascund mai mult decat cateva chipuri pictate pe un geam.E extraordinar de puternica si evolutiva.
Am vazut spatele lucrurilor si m-am ingrozit.Oare sa fie posibil asta? Sa fie oare posibil sa existe lucruri de a caror existenta ma indoiam si pe care o renegam?.Exista lucruri ingrozitoare in adevaratul sens al cuvantului si da, ele ma depasesc.Nu sunt sigura ca vreau sa le aflu, dar sunt sigura ca va trebui sa le infrunt candva, si daca acest candva va fii maine nu sunt pregatita.
De ce oare citim carti noi? De ce cartile cele mai bune au fost ascunse sau aruncate, iar oamenii care le-au scris au fost omorati si torturati?
Ce scria acolo, cate lucruri nu cunoastem......si nu le vom cunoaste...

Imi e frica... nu de ceea ce nu va fii, ci de ceea ce este si nu vad.

Autoportret

Traiesc intr-o lume simbolica.Sunt iubitoare de lucruri simple dar si complicate, dornica sa imi cultiv spiritul prin cunoasterea de sine si sa ating pacea interioara.Sunt o idealista. Lumea mea e superficiala si brazdata de obstacole carora nu le gasesc cusur.Societatea aplica oamenilor normali sablonul de individ cu identitate unitara si pe ceilalti ii defineste ca schizofrenici.Dar pe mine cum ma defineste? Dar pe tine?
Ma vad mereu intrand in teatrul magic al lui Hesse, si cand ies totul e altfel.Sunt un om nascuta intr-un secol cu care nu ma identific, eu am alte conceptii, sunt bizara si ciudata.Eu nu te vad pe tine, eu nu vad nimic, dar nici tu nu ma vezi pe mine.Traiesc in fiecare zi "marea boala a epocii noastre" si ma tratez , dar a doua zi reincepe totul.Nu pot sa sting lumina, nu exista lumina, nu exista nimic, totul e lumina sau e intuneric.Ma marcheaza profund personaje cu caractere bine definite sau inconstiente,fug prin holuri lungi de plictiseala sau euforie.Viata imi pare un peisaj scos dintr-un vis doar atunci cand mi-o imaginez asa cum ar trebui sa fie, dar de fapt e doar o mare uzina batrana care scoate fum.Ce rost are sa te sinucizi? Dar ce rost are sa traiesti? Cine a spus ca noi nu suntem capabili?
Trebuie sa invat sa traiesc si sa rad, de ce? Deja traiesc ....dar cine ma va invata sa plang? Dar eu rad de ignoranta si de voi.....hai radeti si voi de muzica radiofonica si de voi insiva de fapt.....




" Era un chip intrucatva deosebit de trist insa treaz, bantuit de ganduri, modelat de suferinta si spiritualizat " (H.Hesse-lupul de stepa )

Si ea spunea....

Ea spune multe, de exemplu " Cine esti? ".Aparent simplu, poti raspune cu eu sunt x sau y, dar daca te gandesti mai bine aceasta intrebare nu are raspuns.Tu te-ai gandit cine esti de fapt.....un om ascuns dupa o identitate, un nume si efectiv niste cifre. De curand mi-am dat seama ca unii oameni sunt efectiv predestinati sa se intalneasca, ca de fapt un prieten pe care nu l-ai mai vazut de cativa ani si il intalnesti recent inseamna ceva si a insemnat ceva in viata ta.Pai da eu o cunosc de cativa ani si .....cred ca de trei ani nu ne-am mai vazut.....si acum ne vedem zilnic.Pur si simplu e geniala, e haioasa si amuzanta si spune niste lucruri pe care si eu le cred (amuzant nu), pentru ca ea e fosta mea colega de generala.Cu ea mi-am petrecut primii dar si ultimii ani la Liceul de Coregrafie , incercand sa ne amuzam si sa criticam extravagantele lucruri petrecute intre patru pereti si un pian ai salilor de dans clasic.Ea e persoana in bratele careia plangeam cand profesoara se isteriza, cand colega avea un acces de furie si cand efectiv mi se stricau poantele.

Ea e Andreea, si o iubesc , pentru ca si o viata de balerina e goala fara un prieten